StiriSpeciale.ro

2023: Accesează fonduri europene nerambursabile în valoare de 2,5 miliarde de euro

România are la dispoziție anul acesta fonduri europene nerambursabile în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru sectorul agricol. Acestea sunt destinate echipării și modernizării firmelor de mici dimensiuni care își desfășoară activitatea în agricultura românească. Ești curios să afli dacă te încadrezi? Citește acest articol și află care este scopul fiecărui grant, ce sumă este disponibilă și care este perioada de depunere a cererilor.

Fonduri europene 2023: ce buget acorda Uniunea Europeana

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat recent calendarul investițiilor în agricultură pentru anul 2023. Suma totală este de 2,5 miliarde de euro, care este împărțită pe 5 luni. Cel mai devreme termen în care îți poți depune dosarul de înscriere este luna iunie. Mai jos explicăm în detaliu ce programe de finanțare sunt disponibile și ce buget este pus la dispoziție pentru fiecare în parte.

Luna iunie, debutul investițiilor rurale:

  • Pentru programul de modernizare a infrastructurii de irigații este disponibilă suma aproximativă de 400.000.000 de euro;
  • Nu dispui de un sistem de irigații, însă dorești să înființezi unul? Uniunea Europeană acordă peste 100.000.000 de euro;
  • Programul de sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri la conducerea firmelor agricole este vedeta programului de dezvoltare rurală, iar UE pune la dispoziție suma de 250.691.764 de euro;
  • Ultimul program pentru care poți aplica în luna iunie este cel destinat transferului de cunoștințe, pentru care se acordă 1.800.000 de euro.

Luna iulie vine cu o intervenție în plus:

  • Peste 220.000.000 de euro sunt destinați investițiilor din sectorul zootehnic;
  • Vrei să investești în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole? Ai la dispoziție suma de 210.300.000 de euro;
  • Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității este un program leader în valoare de 500.000.000 de euro;
  • Peste 200.000.000 de euro sunt acordați pentru programul de creare și modernizare a infrastructurii rutiere de bază pentru spațiul rural.

Luna august este concentrată pe investițiile în exploatațiile pomicole. Pentru acest program, Uniunea Europeană a acordat 151.383.527 de euro.

Luna octombrie, rezervată pentru 3 mari investiții:

Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal, în valoare de 100.000.000 de euro;

  • Consiliere în afaceri agricole, pentru care s-a acordat suma de 700.000 de euro;
  • Prevenirea răspândirii pestei africane în rândul porcinelor. Aici este vorba despre suma de 10.000.000 de euro.

Ultima lună în care poți solicita investiții agricole este luna noiembrie 2023:

  • Investiții în sectorul de legume și cartofi, pentru care ai la dispoziție 151.383.529 de euro;
  • Ultima investiție este destinată fermelor de mici dimensiuni, suma de care poți beneficia fiind cea de 108.000.000 de euro.

Accesare fonduri europene nerambursabile: cum accesezi fondurile

Ai analizat sectoarele vizate de fondurile europene de anul acesta și consideri că te încadrezi? Este timpul să depui dosarul de înscriere, căci înscrierile s-au deschis. Acesta trebuie depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai jos îți prezentăm o listă de documente necesare pentru ca înscrierea ta să fie considerată validă.

  • Planul de afaceri al businessului tău;
  • Dimensiunea investiției pe care ți-o dorești;
  • Un studiu de fezabilitate;
  • Autorizații și avize, despre care găsești mai multe detalii în site-ul instituției competente;
  • Contractul de finanțare;
  • Cereri de plată și rambursare;
  • Titlul de proprietar sau un act de concesiune înlocuitor;
  • Dosarul de documentație contabilă a afacerii tale;
  • Cazierul fiscal al persoanei care depune cererea de înscriere și al celei care se va ocupa de gestionarea proiectului în firma ta;
  • O adeverință de la Administrația Financiară care să dovedească că nu ai datorii la statul român.

StiriSpeciale.ro

Adauga Comentariu

Follow us

In curand