Programul de sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri este poate cel mai așteptat dintre toate investițiile din fonduri europene pentru anul acesta. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat recent lista programelor agricole pentru care se acordă fonduri. Aproape 500 de milioane de euro sunt destinate în perioada 2023-2027 atragerii și susținerii fermierilor tineri la conducerea exploatațiilor agricole. Află ce investiții poți atrage anul acesta și care sunt criteriile de selecție!
Atrage fonduri europene nerambursabile pentru a-ti dezvolta exploatatia agricola!
Programul de sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri (DR-30) face parte din Planul Național Strategic, însă este disponibil doar în luna iunie a anului 2023. Tot în iunie încep înscrierile pentru finanțarea în agricultură. Investiția este nerambursabilă, iar suma maximă pe care o poți obține este de 70.000 de euro.
Scopul este de a atrage cât mai mulți fermieri tineri la conducerea exploatațiilor agricole și pentru a-i încuraja să le dezvolte astfel încât să crească producția și să protejeze mediul în același timp. Programul urmărește creșterea economică a sectorul agricol și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă. În plus, Uniunea Europeană sprijină egalitatea de gen prin atragerea mai multor femei către posturile de conducere în agricultură și incluziunea socială. Perioada de implementare a investiției este de maxim 3 ani pentru sectorul agricol, cu excepția celui pomicol și de creștere a strugurilor de masă, unde limita este de 5 ani.
Uniunea Europeană a pus la dispoziție aproape 500.000.000 de euro pentru sprijinirea fermierilor tineri în dezvoltarea exploatațiilor. Iată cum sunt acești bani împărțiți:
- Anul acesta se acordă 250.691.764 de euro;
- Anul viitor sunt disponibile 131.565.000 de euro;
- În 2025, fermierii dispun de investiții de 54.524.945 de euro;
- În 2026 sunt dedicate 42.408.290 de euro;
- Ultimul an dispune de 18.263.718 de euro.
Cine poate accesa fonduri europene nerambursabile: care sunt criteriile de selectie in 2023
Există câteva condiții pe care trebuie să le întrunești pentru a putea beneficia de cei 70.000 de euro. Mai jos explicăm criteriile cerute de Uniunea Europeană:
- Fermierul eligibil trebuie să aibă maxim 40 de ani. Se acceptă și persoanele care au 41 de ani fără o zi;
- Solicitantul nu trebuie să mai fi beneficiat în perioada 2014-2020 de sprijin prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) sau Planul Național Strategic (PNS);
- Fermierul trebuie să figureze în sistemul APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) și ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) cu forma de desfășurare a activității economice dinainte să formuleze cererea de finanțare.
În continuare, precizăm care întreprinderi sunt favorizate pentru primirea finanțării:
- Sunt favorizați fermierii cu un nivel de calificare superior în domeniu, care intenționează să preia sau să dețină o exploatație agricolă. Programul vizează și fermierii din zona montană;
- Fermierii care prezintă o metodă eficientă de gestionare a resurselor au șanse mai mari de a primi finanțare;
- Sunt prioritizate proiectele care vizează promovarea tehnologiilor prietenoase cu mediul;
- Firma trebuie să se încadreze la întreprindere mică sau microîntreprindere;
- Dimensiunea economică (SO) trebuie să fie între 12.000 și 100.000, iar în cazul zonei montane, minimul este de 8.000 SO.
Pentru a fi considerată valabilă, cererea de înscriere trebuie să includă un plan de afaceri. Mai exact, acesta trebuie să prezinte situația actuală a afacerii, ce țeluri plănuiești să implementezi și calendarul de implementare al planului.
Ce angajemente trebuie sa iti iei pentru a beneficia de fonduri europene 2023 in integralitate
Investiția este împărțită în două tranșe. În prima, primești 75% din sumă, chiar la semnarea contractului de finanțare. Pentru a beneficia de restul de 25%, trebuie să demonstrezi că ai implementat planul de afaceri pe care l-ai depus la înscriere. În plus, trebuie să arăți creșterea economică prin intermediul comercializării producției într-un procent de cel puțin 30% din valoarea primei tranșe de bani.
Dimensiunea economică (SO) a exploatației a crescut? Acordă atenție să nu fi crescut cu mai mult de 15% decât în faza inițială, căci atunci nu mai ești eligibil pentru cei 25%.
Am aplicat pentru acest program, eu zic ca este un lucru bun care s-a facut cu aceste fonduri, chiar te ajuta